skip to Main Content
Chifteluțe De Năut Cu Spanac – Le-ai Mânca Oricând Și Cu Orice

Chifteluțe De Năut Cu Spanac – Le-ai Mânca Oricând Și Cu Orice

Știi genul acela de mâncare sau gustare pe care nu te mai saturi să o faci pentru că nu te mai saturi să o mănânci?

Te avertizez că așa o să pățești și cu aceste chifteluțe de năut. Sunt absolut delicioase și crede-mă că am tot testat diverse combinații și variațiuni.

Dar hai să-ți spun mai întâi povestea lor.

Ca toate ideile și rețetele geniale și aceasta a fost descoperită din întâmplare. M-am apucat să reinventez un quiche clasic, care este de fapt o tartă sărată. După ce m-am uitat la câteva idei și inspirație virtuală, mi-am făcut o idee cam ce au făcut alții înainte și mi-au venit și câteva idei de combinații și potriveli, iar apoi m-am pus pe treabă.

O să-ți trimit și rețeta de quiche vegan într-o postare viitoare. Promit.

Nu voi dezvălui până atunci decât că am folosit pentru blatul de quiche năut. Nu mi-am dat seama la prima vedere cât îmi va fi necesar, așa că am fiert după ochi 300 de gr.

După ce am făcut aluatul mi-am dat seama că am rămas cam cu jumătate din cantitatea de năut cu care nu aveam idee ce să fac. 5 minute mai târziu, după un scurt inventar în frigider, mi-a venit ideea să încropesc niște chftele din năut, coapte la cuptor.

Rezultatul a fost peste așteptările mele. Le-am făcut rapid și un sos clasic din: caju, zeamă de lămâie, ceapă, leurdă și sare roz.

Dar cred că deja îți plouă în gură așa că nu te mai țin în suspans.

Chifteluțe Din Năut Cu Spanac
Serves 3
Print
Total Time
40 min
Total Time
40 min
Ingredients
  1. 150 de gr năut fiert
  2. un praz
  3. 200 de gr spanac verde
  4. o legătură de leurdă sau 2 căței de usturoi
  5. un morcov dat prin răzătoare
  6. 2 linguri de făină de ovăz sau tărâțe de psyllium
  7. un strop de sare roz
  8. un strop de piper
Instructions
  1. Într-o tigaie se pune la sotat prazul tăiat mărunt, leurda și spanacul tăiate fâșii și se amestecă continu timp de 5-7 minute.
  2. În vasul robotului de bucătărie se pune năutul fiert și se procesează până se mărunțește bine. Este ok dacă mai rămân și bucățele întregi. Ele vor da o textură aparte chfteluțelor.
  3. Se adaugă în vasul robotului morcovul, făina și amestecul din tigaie și se mai procesează pentru 20 de secunde.
  4. Se asezonează cu sare și piper după gust.
  5. Într-o tavă de cuptor pe care s-a pus hârtie de copt, se pun chifteluțele modelate și se lasă la foc mediu pentru 15 minute.
  6. După 15 minute se întorc și se mai lasă pentru 10 minute.
  7. Îți dai seama că sunt gata când devin ușor aurii și crocante la exterior.
iChooseVegi http://ichoosevegi.ro/

Sunt minunate, atât calde cât și reci. Ai voie să înfuleci 2-3 chiar așa proaspăt scoase din cuptor.

Cu drag,
Ancuța.

Primește articole și rețete în fiecare săptămână

V_icon_small

Primește articolele și rețetele din fiecare săptămână, direct la tine în Inbox.

E-mailul tău este în siguranță. Powered by ConvertKit
Back To Top