skip to Main Content
Obiective – 5 Obiceiuri Care Te Vor Ajuta Să-ți Îndeplinești Obiectivele – Partea 2 Din 2

Obiective – 5 Obiceiuri Care Te Vor Ajuta să-ți Îndeplinești Obiectivele – Partea 2 din 2

La începutul fiecărui an sau de fiecare dată când ne setăm niște obiective suntem foarte entuziasmați și motivați, iar totul pare atât de simplu.

Până în momentul în care trebuie să trecem la acțiune.

De cele mai multe ori a trece la acțiune înseamnă să-ți lărgești zona de confort și să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut până acum sau cu care nu ești obișnuit. Instinctul de conservare ne transmite că nu are rost să schimbăm ceva atât timp cât suntem bine și așa – Suntem în viață.

Așa cum spunea și Albert Einstein: ”Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.” Lenea, sau mai bine zis confortul pe care îl resimțim atunci când e moale și cald, ne trage înapoi și ne cam pune bețe în roate.

Aici intervine boala generală a oamenilor – amânarea. Atunci când pur și simplu nu ai chef de ceva și nu “arde”, îți permiți să îl amâni și să îl lași pe mai târziu. De cele mai multe ori amânăm ceva de atât de multe ori încât la un moment dat devine urgent. Iar dacă spre exemplu obiectivul tău este să mănânci mai sănătos, o să-l amâni până în momentul în care situața medicală te va obliga să faci asta sau după ce te vei fi frustrat o perioadă pentru că ai luat în greutate sau ești lipsit de energie și nu mai faci față dacă nu faci ceva.

Din fericire, există vindecare pentru această boală și oamenii de succes știu cel mai bine acest lucru pentru că i-au descoperit remediul. Tot secretul stă în obiceiuri.

Gândește-te la un lucru pe care știi foarte bine să-l faci, dar nu l-ai știut dintotdeauna. Să luam de exemplu mersul. Nu ne-am născut mergând și ne-a luat chiar luni bune sau ani ca să ne dezvoltăm, să prindem curaj, să exersăm, am avut și rateuri și apoi am reușit în sfârșit să mergem. La început mai greoi, cu ajutor de la părinți sau spijiniți de pereți și balustrade, am reușit să deprindem acest mecanism și ca prin minune a devenit un lucru pe care îl facem inconștient. La început am făcut eforturi ca să învățăm cum, dar acum îl facem inconștient. Putem spune că ne-am crat un obicei pe care acum îl facem pur și simplu fără efort.

De același proces e nevoie pentru orice lucru nou pe care vrem să-l facem și să-l transformăm în obicei: de o perioadă de frică, apoi încercări pline de curaj și necunoscut, poate ceva eșuări, apoi mici reușite care se transformă în reușite mai mari. În cele din urmă ajunge să fie o obișnuință.

S-au făcut diverse studii – care sunt deja populare – cu privire la cât de mult durează ca o nouă activitate să devină obicei. Unele studii spun că 21 de zile, altele că 30, iar altele că 60 sau 66 de zile. Tot acest proces depinde destul de mult de disponibilitatea, receptarea și încrederea pe care o avem în acel nou obicei.

Un alt factor care infuențează destul de mult sunt obiceiurile vechi la care vrem să renunțăm și care au declanșatoare și legături emoționale foarte puternice. În acest caz trebuie să venim cu alte legături cel puțin la fel de puternice cu care să le putem înlocui.  

Teoria ca teoria, dar cum facem să ne ținem de un lucru și să-l transformăm în obicei?

1. Fă-ți un “To do list” pentru ziua următoare.

Fă-ți o listă în care scrii toate lucrurile importante pe care vrei să le faci pentru ziua următoare. De la cel mai mărunt lucru la cel care îți ia cel mai mult din timp. Este important ca lista pe care o faci să fie realistă. Mai bine alegi să scrii pe ea 3-4 lucruri pe care vrei să le faci și chiar să le faci, decât să pui 10 și să faci 1-2 sau chiar niciunul, pentru că sunt prea multe și nu știi cu care să începi.

2. Începe ziua cu lucrurile pe care ai tendința să le amâni.

Alege să faci mai întâi lucrurile care nu-ți fac atât de multă plăcere și lasă lucrurile care te bucură și te entuziasmează cel mai mult și pe care oricum știi că le vei face, pentru a doua parte a zilei. Astfel eviți să spui că nu mai ai timp pentru ele și eviți să spui: “E și mâine o zi, mai e timp!”.

Adevărul este că orice am face pe lumea asta și oricât de multă pasiune și iubire punem în ceea ce facem, avem și activități care nu ne fac atât de multă plăcere, dar pe care trebuie să le facem ca să ne putem bucura în continuare de urmatoarea parte, care e distractivă și pe care ne-o dorim foarte mult. Cel mai bine e să facem acele lucruri primele ca “să scăpăm de ele” și să ne asigurăm că nu le vom amâna.

3. Ia-ți un angajament social în fața cunoscuților.

O metodă pe care eu o folosesc foarte des este să anunț oamenii din jurul meu ce am de gând să fac. Faptul că toată lumea este în temă cu ceea ce voi face este pentru mine un angajament pe care mi-l iau și pe care sunt nevoită să-l respect dacă nu-mi doresc să pierd credibilitatea și respectul celor din jur. Dacă este o chestiune personală, vorbește cu un prieten foarte apropiat sau un membru al familiei și roagă-l să te întrebe constant care este statusul lucrului pe care vrei să-l faci.

Dacă ai ceva mai mult curaj, pune la bătaie o sumă de bani pe care să o plătești dacă nu te ții de cuvânt. Oamenii sunt mai receptivi să acționeze de teama că vor pierde ceva, în defavoarea unor beneficii.

4. Rupe obiectivul în obiective mai mici.

Dacă obiectivul tău este, de exemplu, să mănânci mai sănătos și tu ai o alimentație haotică și complet nesănătoasă, nu îți vei putea îndeplini obiectivul peste noapte pentru că e vorba de niște schimbări foarte mari pe care corpul s-ar putea să nu le primească atât de ușor.

Cea mai bună soluție în acest caz este să îți împarți obiectivul în obiective mai micuțe. Adică astăzi să începi să bei mai multă apă, de săptămâna viitoare începi să ai un mic dejun mai sănătos, apoi începi să modifici ușor, ușor prânzul, gustările și apoi cina. Poți începe să mănânci mai multe legume sau mai multe fructe fără să te concentrezi pe a scoate ceva.

Vezi? Pare (și este) mult mai simplu să începi cu pași mici și să cucerești bucățele din teritoriu, decât să schimbi totul de-odată.

La fel poți face și cu alte obiective personale care necesită mai mulți pași și pe care le poți sparge în obiective mai mici.

5. Înconjoară-te de oameni care au deja obiceiurile pe care ți le dorești sau sunt pe cale să le obțină.

Este mult mai simplu să lucrezi în echipă decât singur. Pentru că motivația personală ne duce doar până la colț, motivația unui grup ne poate ajuta în multe momente de cumpănă.

Înconjoară-te de prieteni care au același scop ca și tine sau caută programe și grupuri care au același interes. Este imposibil să nu găsești. Caută-ți un mentor care este deja acolo unde vrei tu să ajungi și întreabă-l ce a făcut și cum a reușit. Apelează la el de fiecare dată când îți pierzi propria motivație.

Îmbunătățește-ți Alimentația – 10 Obiceiuri Fundamentale – un curs gratuit pentru tine

Artwork_1200x627

Obiceiurile despre care ți-am povestit în acest articol sunt doar o parte din obiceiurile care te ajută să susții o schimbare alimentară – și chiar orice schimbare pe care îți propui să o faci.

Începând cu data de 18 Ianuarie 2016, încep un curs online de 12 zile în care voi vorbi despre 10 obiceiuri alimentare sănătoase fundamentale, de care trebuie să ții cont dacă vrei să-ți îmbunătățești alimentația în 2016 și mai ales dacă te gândești să devii vegan.

În fiecare zi, vei primi pe email informații despre fiecare obicei și pași concreți de acțiune. Vom face câte un pas micuț în fiecare zi.

Vei putea folosi ceea ce înveți în acest curs și în alte arii din viața ta, din moment ce vorbim despre cum se construiesc obiceiuri.

Cursul va culmina cu relansarea programului Academia vegană – modulul 1 – Organizează-te și devino vegan, pe care știu că o parte din voi îl așteptați cu nerăbdare și pe care am promis că îl vom redeschide în 2016.

Dacă ești deja abonat în comunitate, vei primi acest curs automat, pe email, nu mai trebuie să faci nimic.

Dacă nu ești abonat, te invit să te abonezi în căsuța de mai jos.

Cu drag,

Ancuța.

Back To Top