Mix Salate

Salate super-delicioase, gata în 10 minute

Vară, primăvară, toamnă sau iarnă, trebuie să recunoaștem că nu avem mereu timp sau chef să stăm în bucătărie și să gătim preparate sofisticate. Iar uneori îți vine numai să te deplasezi până la frigider, să scoți de acolo tot ce îți vine la mână, să pui totul într-un bol și să spui că ți-ai făcut o salată. 

E timpul să ducem salata la un alt nivel.  

Am întrebat în stânga și în dreapta care este părerea oamenilor despre salate. Nu mică mi-a fost mirarea când am auzit:

  • salatele sunt terne și fără gust. 
  • salatele sunt amestecături de ingrediente. 
  • salatele nu pot impresiona prin gust pentru că nu au nimic special. 
  • salata e cea mai rapidă și cea mai la îndemână mâncare și atât. 

Mult timp am crezut și eu că salata e acea mâncare pe care o faci cu tot ce ți-a mai rămas prin frigider. Până într-o zi când m-am decis să încerc ceva nou și să mă joc mai mult cu gusturile. 

Atunci a fost momentul în care mi-am schimbat complet părerea despre salate și am început să îndrăznesc să încerc multe combinații noi. De atunci salata a căpătat o altă lumină pentru mine. 

Vreau să te las cu 2 salate inedite care mie îmi plac foarte mult. Sunt rapide, fresh și surprinzător de delicioase

Salată veselă cu gulie
Ingredients
  1. 100 de gr gulie
  2. o roşie
  3. o ceapă verde
  4. un morcov
  5. 100 de gr mix verdeţuri (rucola, salata, spanac, ştefie.. etc)
  6. o lingură seminţe de cânepă
  7. 30 de gr măsline Kalamata
  8. o linguriţă ulei de măsline
  9. o lingură zeamă de lămâie
  10. un praf de sare
  11. un praf de piper
Instructions
  1. Primul pas este să spălăm foarte bine mixul de verdeaţă după care să îl punem la scurs pe un şervet.
  2. După acest pas, curăţă gulia, ceapa şi morcovul şi toacă-le cubuleţe.
  3. Taie şi roşia tot cuburi.
  4. Într-un bol generos pune salata, legumele tăiate în prealabil, măslinele, zeama de la lămâie, uleiul, sarea, piperul şi nu în ultimul rând seminţele de cânepă.
  5. Amestecă foarte bine astfel încât gusturile să se întrepătrundă.
iChooseVegi http://ichoosevegi.ro/
Salată de crudităţi cu mango
Ingredients
  1. 150 de gr mango copt
  2. 100 de gr mix varză roşie şi albă
  3. un morcov
  4. o mână de mărar proaspăt
  5. o mână de pătrunjel proaspăt
  6. o linguriţă ulei de măsline
  7. o jumătate de lămâie
  8. un praf de sare
  9. un praf de piper
Instructions
  1. Spălăm şi tăiem făşii varza, morcovul şi apoi fructul de mango.
  2. Spălăm foarte bine şi tocăm şi verdeaţa.
  3. Într-un bol punem toate ingredientele de mai sus, adăugăm lămâia, uleiul de măsline, sarea şi piperul, amestecăm foarte bine şi cât ai zice “salată”, mixul nostru este gata.
iChooseVegi http://ichoosevegi.ro/
   

Cu drag,
Ancuța.

 

Primește articole și rețete în fiecare săptămână

V_icon_small

Primește articolele și rețetele din fiecare săptămână, direct la tine în Inbox.

E-mailul tău este în siguranță. Powered by ConvertKit